Camelia NISTOR

Junior Recruiter din 2016

0040754048248

Începând cu toamna anului 2016 am devenit Junior Recruiter în cadrul Job Connect și încerc să fiu liantul dintre dorințele clienților și cele ale candidaților. Îmi place să lucrez cu oameni și pentru oameni. Vreau să aduc plus valoare în proiectele în care mă implic și să găsesc omul potrivit la locul potrivit.

Am absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Studii de securitate în anul 2016, an în care m-am alăturat echipei Job Connect. Mi-am dorit să lucrez în domeniul recrutării începând din anul II de facultate,  iar Job Connect mi-a oferit șansa să îmi materializez dorința.  A fost  primul interviu pentru un job la care am participat și care mi-a adus jobul pe care mi-l doream. Am venit cu multe emoții, dorință de a învăța, energie, ambiție și perseverență. Am descoperit lucruri noi despre mine prin intermediul celor din jur.  Am vrut să aflu informații noi despre domeniul resurselor umane și am ales să urmez cursurile de master la specializarea Selecția și Gestiunea Reurselor Umane.

Îmi asum toate alegerile pe care le-am făcut în viață și am încercat să le valorific la maximum. Cred că sunt omul de astăzi pentru că am trăit experiențele de ieri. În fiecare zi aleg să fac pași mici pentru un viitor mai frumos pentru mine și pentru cei din jurul meu.

Îmi place ceea ce fac, deoarece fiecare zi are provocările ei, iar fiecare om pe care-l întâlnesc îmi oferă o nouă lecție de viață. Zâmbetul și mulțumirea unui om care și-a găsit jobul la care visează sau mulțumirea unui client care reușește să creeze echipa pe care și-o dorește, sunt cele mai frumoase momente.

Ce fac acum? Mă ajut pe mine, ajutându-i pe cei din jur!