Cristian Constantin DICULESCU

Asistent Vânzări din 2017

După finalizarea primului an de facultate, în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, specializarea Resurse Umane, am decis să-mi aprofundez studiile prin participarea în cadrul internshipului de la începutul verii anului 2017, al companiei Job Connect.

Încă din timpul liceului am observat că am o fire analitică, ce preferă să se exprime într-un mod concret și concis. Absolvent de profil uman, am decis să îmi continui studiile în acest domeniu, pentru a realiza o aprofundare a cunoștințelor acumulate în perioada liceului.

Fiind o fire perfecționistă, în cele trei luni de internship mi-am îndeplinit cu succes obiectivele pe care le-am primit, astfel oferindu-mi-se posibilitatea de a continua la dezvoltarea proiectelor din cadrul organizației, și în același timp, la propria-mi dezvoltare profesională.

În prezent, principalele mele scopuri sunt dezvoltarea pe plan personal și profesional, considerând cadrul Job Connect cel mai prielnic loc pentru a realiza ceea ce mi-am propus. În general, timpul liber mi-l dedic dezvoltării personale, citind cărți de specialitate în acest domeniu.

Menirea mea în cadrul Job Connect este să ajut la îndeplinirea scopurilor echipei din care fac parte, realizându-mi astfel propriile scopuri.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close