Marian Mihai BEJINARIU

Administrator si Fondator

004 0740 310 774

Fiecare experiență pe care am analizat-o și la care am meditat, ne-a permis să creștem și să înglobăm o fărâmă de înțelepciune în ceea ce facem noi. Implicit, ne-a obligat să facem acest lucru cu un preț, cel al timpului care s-a scurs.

În 2004 terminam facultatea de Jurnalistică și nu aveam nici un fel de plan în legătură cu ce voi face în anii care urmau.
Cu toate că am trecut prin școală ca un elev rasat, sistemul educațional clasic mi-a oferit seturi de informații cu care puteam “să mă dau rotund ca un ou” în cea mai mare parte a timpului.
Fără un plan concret, în timpul facultății am făcut joburi diferite și unele dintre ele fără vreo legătură cu ceea ce îmi place și mă face să fiu eu la potențialul maxim.
De la mic jurnalist al unor publicații locale, până la agent de pază, inclusiv frumosul job de descărcător de TIR-uri pline de cutii cu ulei de palmier. Îmi aduc aminte că în 5 zile prin mâinile mele trecuseră 705 tone. Cred că este o performanță aproape egală cu cea a unui prieten care, la doi ani după ce a făcut hepatită, a reușit să alerge mai bine de 40 km.
După terminarea facultății prin intermediul unui prieten vechi mi s-a ivit oportunitatea de a pleca în Belgia.
Drept urmare, am călătorit timp de doi ani între România și Belgia, fiind unul dintre aceia cărora le-a plăcut să renoveze case, să taie garduri vii, să lucreze cu companii de iluminat și sonorizări pentru spectacole și să vadă mult din bătrânul continent European. Bineînțeles îmi plăceau banii pe care îi primeam pentru așa ceva. Atunci când etalonul personal era salariul minim pe economie la care se mai adăugau bonusuri diferite, dar nu depășeau în total 1000 lei și am ajuns la venituri de 1500- 3000 euro, firesc că ai mei neuroni au fost încântați. O perioadă. Ulterior au început să apară întrebările legate de scopul meu în această viață și de energia pe care o investisem pentru a-mi roade coatele pe băncile școlilor.
Păstram avantajul unei educații excelente dintr-o instituție militară, care mi-a convertit adolescența într-o perioadă de transformare într-un bărbat. Fără un plan concret eram bântuit de această întrebare la care nu aveam răspuns – ce vreau să fac cu adevărat în această viață?

Acum când citești aceste rânduri, sper că tu știi cum îți vei folosi energia zilelor pe care le ai în fața ta!

Pe scurt, am revenit în România hotărât să rămân aici și să fac ceva special cu viața mea. Altceva decât făcusem până atunci.
Spre finalul anului 2007 aveam deja o experiență de un an de zile într-o companie din Romania. Eram om de vânzări, coordonam activitatea a doi junior recruiteri și mă gândeam că eu pot face mai bine lucrurile decât se întâmplau acolo.
Așa gândeam la vremea respectivă și de acolo până să apară Job Connect au mai fost doar câțiva pași.
Acum, înțeleg că, oriunde am fi pe linia vieții, e bine să ne lăsăm un pic de spațiu pentru a fi surprinși de idei noi și mai bune decât cele pe care le-am avut până astăzi. Ralph Waldo Emerson spunea că, „Cele mai bune idei ne vin de la alții.”

Cine spune că reușește de unul singur în această viață, minte!

Cea mai mare parte a timpului nostru este legat de căutarea, contactarea, stabilirea, susținerea întrevederilor cu candidați și realizarea de fișe post interviu.
Responsabilitatea pe care ne-o asumăm este uriașă, atât pentru clientul companie, cât și pentru candidat. Uneori ne-am supărat când am descoperit inadvertențe între CV și candidat în sine. Alteori am zâmbit găsind CV-uri redactate cu foarte multe greșeli. Alteori ne-am uitat încrețindu-ne frunțile către acele mail-uri care nu au nici subiect, nici conținut și au legate de ele un fel de CV.
Ne-au dat de gândit momentele din interviuri când persoane cu experiență profesională care presupunea interacțiune zi de zi cu ființe umane, abia erau în stare să ne spună coerent, formulat frumos în limba română, cine sunt și ce fac în mod curent.
Fiecare experiență pe care am analizat-o și la care am meditat, ne-a permis să creștem și să înglobăm o fărâmă de înțelepciune în ceea ce facem noi. Implicit, ne-a obligat să facem acest lucru cu un preț, cel al timpului care s-a scurs.
Sunt unele lucruri pe care le puteți afla și învăța mai repede decât am făcut-o noi, astfel încât timpul pe care îl veți avea în față să fie unul exploatat cu alte instrumente mentale. Un om prost și limitat va respinge această idee, unul cu instinct bun va spune cel puțin: “Interesant”. Un om viu va acționa. Un om viu este cel care are foarte multe de rezolvat și care se confruntă cu dificultăți în această viață. Tu cât de viu ești?

Cel mai simplu mod de a schimba lumea este să te schimbi chiar tu!

Am aflat, că nici Dumnezeu nu judecă oamenii înainte ca aceștia să își fi dat obștescul sfârșit, așa că ne-am liniștit și am căutat o altă abordare decât lamentarea. Să schimbăm ceva. În primul rând ne-am modificat lentilele prin care privim lumea și le-am șters de praf.
Pentru că educația pe care am primit-o este legată de crearea unor obiceiuri, de științele comunicării și a colegilor mei provine din sfera psihologiei, ne-am gândit că putem să oferim niște instrumente cu care oamenii care doresc să se dezvolte, pot vâsli mai ordonat prin viață și cu ceva mai mult succes.
Am mai învățat că dacă te porți așa cum vrei sa fii, vei fi așa cum te porți. Știm de la alte minți luminate că forța care guvernează universul, pe noi, oamenii maturi, de asemenea, este cea de inerție. Forța obiceiurilor, fie bune, fie rele, ne stăpânește. Singura diferență dintre cei care ajung să exceleze într-un domeniu față de cei care sunt ageamii are la bază acest principiu.
Nimeni nu poate să vă dea o rețetă, dar dacă nu ați învățat până acum principii, nu e târziu să incepeți!
De cele mai multe ori, angajatorii caută candidați care să aibă anumite seturi de cunoștințe și deprinderea de a face anumite operații folosindu-se de aceste cunoștințe.
Și cu toate acestea mereu i-am auzit și văzut, vorbind și căutând să descopere la fiecare candidat pe care l-am prezentat până acum, fără excepție, o doză destul de mare de flexibilitate mentală. Căutăm candidați cu atitudine fermă și care sa fie flexibili. Adică oameni care să fie puternici și nu rigizi. Da, există așa ceva și se crează prin muncă. Prin autoeducație, pentru că sistemul de educație clasică încă nu oferă așa ceva.

“Orice pe lumea aceasta are nevoie de exercițiu, mai puțin faptul de a te naște!”

Descoperisem fraza de mai sus când eram în liceu pe coperta unei culegeri de teorie și exerciții de matematică. Este una dintre cele mai importante fraze pe care le veți putea citi vreodată în viața dumneavoastră și dacă aveți timp, reflectați la situația în care sunteți și ce anume ați dori să schimbați. Descoperiți care sunt exercițiile potrivite și începeți. Dacă aveți nevoie de cineva care poate să vă sprijine în acest demers de transformare, ne găsiți la Job Connect.
Va mulțumesc frumos si vă doresc o viață veselă!
Cu respect,
Marian-Mihai Bejinariu

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close