Noi, ființele umane ne naștem cu capacitatea de a învăța cum să devenim din ce în ce mai buni în tratarea provocărilor vieții, ne spune Prof Dr Al Siebert în lucrarea sa Avantajul rezilienței, lucrarea despre care am vorbit în mai multe articole de pe blog.
Viața este făcută din suișuri și coborâșuri, așa încât noi trebuie să fim capabili să facem față tuturor situațiilor cotidiene. Oamenii apelează la speranță, optimism, atitudini pozitive și mai nou la reziliență pentru a trece cu bine peste provocările zilnice. Acești termeni fac referire la forme ale gândirii pozitive și sunt aspecte studiate din cele mai vechi timpuri. Oare de când folosesc oamenii acești termeni și ce însemnau pentru ei? Cum ne influențează ei viața?
Speranța este termenul cel mai vechi, folosit încă din cele mai vechi timpuri. Pandora, care în mitologia greacă este prima femeie de pe pământ, se spune că a deschis o cutie și astfel a eliberat multe spirite rele dar și spiritul speranței. Spiritul speranței este amintit adesea și în Biblie, deoarece oamenii care au speranță rezistă mai mult, ei pot vedea luminița de la capătul tunelului. Lipsa speranței îi face pe oameni să renunțe mai ușor și nu își pot imagina un viitor mai bun.
Acum aproximativ 300 de ani, faimosul filozof german, Gottfried Leibniz a folosit cuvântul ,,optimus” pentru a descrie ceea ce el credea a fi un univers perfect creat de Dumnezeu, numită ulterior și filozofia optimismului. Practic, ea se referea la triumful binelui asupra răului și astfel la crearea unei lumi și a unei vieți mai bune pentru toți oamenii. Ralph Waldo Emerson a înfluențat viața oamenilor prin scrierile sale despre încrederea în sine, prin celebrul său articol din 1841 ,,Self-Reliance”, așa încât treptat oamenii au conștientizat că așteptările pe care le au le pot influența viața. Au apărut mulți 
cercetători care au studiat optimismul dar și pesimismul. Ei afirmă că optimismul și pesimismul sunt profeții care se autoîmplinesc. Profesorul Al Siebert ne spune că speranța face referire la anumite probleme imediate, precise, iar optimisul și pesimismul sunt așteptări globale despre evenimente ce vor avea loc în viitor.
În 1920, George Mead și alți sociologi și psihologi au început să studieze natura atitudinilor angajaților. Cercetarea a arătat că atitudinile sunt dobândite și nu înăscute. Atitudinea este o îmbinare între obiceiuri mentale, afective și comportamentale. Odată înrădăcinate sunt foarte greu de schimbat, deoarece este nevoie de timp și efort personal conștient din partea persoanei care dorește să își schimbe atitudinea. Dacă speranța și optimismul sunt în mare parte condiții pasive de așteptare pentru ca ceva să se îmbunătățească, atitudinea pozitivă stimulează acțiunile orientate spre scop.
În zilele noastre un nou concept atrage atenția și anume reziliența. În 2004, un grup de lucru ce aparținea Asociației Americane de Psihologie a definit reziliența ca fiind ,,un produs interactiv de credințe, atitudini, abordări, comportamente și probabil fiziologie, care-i ajută pe oameni să reziste mai bine în timpul adversităților și să își revină mai repede după ele.” Practic, un om rezilient este un om cu un amestec de speranță, optimism, atitudini pozitive și abilitate de a imagina o situație pe care și-o dorește într-un mod motivant, astfel acțiunile lor să fie ghidate spre un obiectiv precis.
Așteptările pozitive au puterea de a ne mobiliza și a ne ajuta să ne atinge obiectivele. Dar, este nevoie de o limită chiar și atunci când vorbim de puterea așteptărilor pozitive, deoarece orice este dus la extrem este distrugător. Trebuie să existe o limită fie că vorbim de speranță, optimism sau atitudine pozitivă. Capacitatea de a gândi și a simți în ambele sensuri reprezintă baza flexibilității emoționale și mintale și îi reprezintă pe oamenii rezilienți și plini de succes.
Așadar, din cele mai vechi timpuri oameni și-au arătat interesul pentru a face față provocărilor vieții. Nu se știe ce va mai fi în viitor, dar acum avem suficiente informații și instrumente pentru a ne atinge obiectivele și a ajunge cât mai departe într-un mod armonios cu lumea care ne înconjoară.
