“Lucrurile de mare însemnătate nu trebuie niciodată lăsate în voia lucrurilor neînsemnate.” Goethe
Ceea ce spune Covey despre aceste deprinderi asupra cărora ne concentrăm, este că sunt interdependente. Fiecare curge din cealaltă și fiecare o ajută pe cealaltă.
Astfel, a treia deprindere, asupra căreia voi zăbovi astăzi și probabil următoarea săptămâna, este o urmare a primelor două deprinderi( Fii proactiv și Începe cu gândul la final).
Covey o descrie ca pe un exercițiu al “voinței autonome” îndreptate spre centrarea pe principii.
Voința autonomă este cea care permite un management eficace al personalității noastre: este capacitatea de a lua decizii, de a avea opțiuni și de a acționa în conformitate cu ele. Considerată a patra însușire specific umană, urmând capacității de conștientizare, imaginației și conștiinței morale, această voință autonomă ne ajută să îndeplinim în mod proactiv programul trasat cu primele trei.
Deprinderea a treia tratează problema managementului vieții și al timpului:
Pune prioritățile pe primul loc.
Covey rezumă într-o frază scurtă cheia pe care el a descoperit-o eficientă în acest domeniu:
“Organizează și execută axat pe priorități.” (Covey, 2011, p.135)
În timp, cei care au abordat acest subiect au ajuns la o concluzie: Este impropriu spus “organizarea timpului”, ar fi mai corect să spunem că “ne organizăm pe noi înșine.”
Covey deschide o discuție interesantă, referitor la priorități, despre lucrurile urgente și lucrurile importante de care trebuie să ne ocupăm.
Despre lucrurile urgente:
- sunt de obicei evidente; ne presează; insistă.
- sunt deseori plăcute, ușor de rezolvat, poate chiar distractive – dar de foarte multe ori, neimportante!
- ne provoacă reacții – gândesc eu: altcineva este cel care acționează, iar nouă ne este mai ușor să răspundem decât să începem să ne angrenăm pe noi înșine în lucruri unde noi trebuie să fim inițiatorii;
- probabil că sunt bazate pe prioritățile și așteptările altora – deci, contribuie la rezultatele altora, nu ale noastre.
Lucrurile importante:
- sunt strâns legate de rezultate – contribuie într-un fel la îndeplinirea misiunii pe care o avem, a obiectivului prioritar;
- cer inițiativă, proactivitate.
Cred că sunt niște lucruri importante cele scrise mai sus, pentru că ne lăsăm foarte ușor distrași de lucrurile urgente și atunci este cam logic că rezultatele nu vor prea apărea. Mă opresc puțin și mă gândesc la mine – Cum mă organizez? Cât din timpul meu la serviciu este alocat fiecărui cadran din Modelul managerial al timpului? Cât timp investesc în lucrurile descrise de fiecare dintre cadrane – nu doar la serviciu, ci și în viața personală?
Poate ai mai văzut și tu acest cadran al managementului timpului, dar l-ai studiat vreodată atent? Ți-ai oglindit activitățile în el ?
Covey și experții spun că persoanele eficiente sunt acelea care petrec cel mai mult timp în cadranul II, al lucrurilor care nu sunt urgente, dar sunt importante.
Pentru a aloca mai mult timp cadranului II, trebuie să rupem timp din alt cadran. Pentru că din cadranul I nu este indicat, oricum ne preseaza acele proiecte, putem completa în cadranul II cu timp oferit cadranelor III și IV – lucruri neimportante – urgente sau nu.
Îmi amintesc de un sfat pe care mi l-a scris un coleg din timpul liceului:
Învață să spui NU.
Este și sfatul lui Covey. Să învăț să spun NU lucrurilor care nu mă ajută să ajung acolo unde îmi doresc într-o zi, într-un proiect, într-un obiectiv. Să le refuz, să le aloc mult mai puțin timp decât o făceam până acum.
Atunci când spunem NU, să o facem pentru că avem un DA “mai imperios de rezolvat” (Covey, 2011, p.142)
Cred că este una dintre cele mai practice învățături și deprinderi. Așa mi se pare.
Ceva ce pot schimba de la azi la mâine: felul în care îmi împart timpul și modul în care îmi stabilesc prioritățile și urmez ceea ce am stabilit. Planific – acționez. Niciuna fără cealaltă.
Până săptămâna viitoare, când vom aprofunda aspecte legate de cadranul II, ne doresc spor la exersat împărțirea timpului și multă înțelepciune și putere pentru a putea respecta ceea ce am stabilit.
O săptămână bine împărțită!