Bun gasit, călător în drumul spre eficiență!
Continuăm și astăzi cu învățături privind organizarea eficientă a timpului, cu precădere spre Cadranul II al instrumentului de management eficient al timpului.
Covey scrie despre patru activități-cheie care sunt incluse în organizarea în Cadranul II:
Identificarea rolurilor
– Ce roluri joc în povestea vieții mele? Rolul în familie, în societate, în profesia mea, în alte comunități și grupuri în care activez?
Este bine să identificăm rolurile prezente pe care le avem, chiar pe termen scurt – în următoarea săptămână.
Un exemplu de identificare a rolurilor, în funcție de domeniile în care voi investi timpul în următoarea săptămână:
1. dezvoltare personală;
2. soție;
3. mamă;
4. agent comercial de bunuri imobiliare;
5. profesoara a școlii de Duminică;
6. membră a Consiliului de muzică simfonică.
Selectarea obiectivelor
Înseamnă alegerea a câteva obiective importante (2-3) pe care vrem să le îndeplinim pentru fiecare rol, în săptămâna care urmează: asta ar ajunge la 12-18 obiective săptămânale, conform rolurilor exemplificate mai sus.
Ideal este ca aceste obiective să fie subordonate obiectivelor din Constituția personală pe care deja am realizat-o, iar ele își găsesc locul în Cadranul II.
Programarea
Înseamnă stabilirea timpului necesar îndeplinirii lor în săptămâna care urmează.
Să alegem zilele și momentele în care aceste obiective pot fi îndeplinite – unele pot fi îndeplinite în oricare zi, altele doar în anumite zile.
Adaptarea zilnică
În fiecare dimineață să revizuim programul, să păstrăm timpul pentru priorități și, în funcție de timpul rămas, să ne adaptăm nevoilor zilei.
Covey afirmă că elaborarea și trăirea acestor programe schimbă vieți.
Oare așa să fie? Cred că putem afla dacă încercăm – o lună de zile? Să aflăm dacă și în viața noastră putem aduce și cultiva ordinea și disciplina.
Ne avertizează că pe parcursul săptămânii vor fi situații în care angajamentul de a “trăi programul” ne va fi pus la încercare.
De asemenea, să nu dăm la o parte anumite “valori mai elevate” pe care le-am putea dobândi prin nerespectarea programului, în folosul altor activități care apar și din care pot lua naștere acele valori.
Programele acestea pe care le întocmim nu trebuie să treacă peste valorile noastre, convingerile care stau la baza făuririi programelor și obiectivelor.
Dacă valorile ne vor guverna, atunci vom fi împăcați, fie că respectăm programul, fie că nu îl respectăm – uneori, nu întotdeauna. În principal, îl facem pentru a îl respecta, nu-i așa?
Beneficiile acestui gen de management al timpului ne ajută din câteva motive, printre care:
Este centrat pe principii.
Se bazează pe conștiința morală – avem ocazia de a ne organiza în conformitate cu valorile pe care le prețuim și să subordonăm programul acestor valori.
Permite definirea unei profesiuni de credință – Constituția/Misiunea personală, în funcție de valorile și convingerile pe termen lung; astfel, dă o direcție și un sens activităților zilnice.
Ajută la echilibrarea vieții noastre, prin șansa de a oferi timp fiecărui rol pe care îl avem.
Permite o viziune de ansamblu, prin planificarea săptămânală.
Îmi doresc să descoperim noi beneficii ale adoptării acestei forme de management personal, prin practicarea ei.
Îmi doresc să și împărtășim aceste lucruri cu cei din jurul nostru, astfel încât să avem impact prin viața noastră.
Îmi doresc să luăm în serios aceste rânduri și să le trăim. Cu mic, cu mare.
Până data viitoare, haideți să ne planificăm săptămâna. Foaia este încă nescrisă. Noi alegem – o completăm conform valorilor noastre sau o vor completa alții, conform nevoilor lor?
Numai bine!