Bine te-am găsit, dragă cititor!
Mă bucur să pășim împreună într-o activitate care sunt sigură că îți va fi de folos!
De curând am început să citesc o carte foarte “avantajoasă”. De ce avantajoasă? Pentru că împreună vom descoperi idei și practici care pot contribui la creșterea gradului nostru de fericire. Este vorba despre „Avantajul fericirii” scrisă de Shawn Achor. Autorul este unul dintre cei mai mari experți ai lumii în domeniul potențialului uman. Activitatea lui se bazează pe reducerea decalajului dintre știința fericirii și performanțele din viața noastră de zi cu zi.
Printre primele pagini am descoperit situații care ne determină să percepem diferit realitatea din jur. Spre exemplu, autorul relatează o experiență din Africa prin care a încercat să țină o prelegere unui grup de tineri. Contexul era total diferit de cel cu care era obișnuit. În școala unde se afla în acel moment nu exista electricitate, apă curentă și ce să mai spunem despre aparatură modernă. Pentru ei toate acestea erau la stadiul de vis. Pentru a începe o discuție simplă și care să se potrivească nivelului lor de trai și inteligență, autorul a adresat întrebarea „Cui îi place să își facă temele?”. Surprinzător, 95% dintre ei au răspuns sincer și cu entuziasm că le place foarte mult. Pentru ei era un privilegiu pe care mulți dintre părinții lor nu l-au avut. Dacă privim realitatea din jurul nostru, într-o țară cu posibilități, foarte mulți tineri văd lucrurile diferit. Ei percep școala și temele drept o corvoadă.
Mă gândesc acum la o discuție pe care am avut-o cu o prietenă cu puțin timp în urmă. Povesteam despre diferența enormă dintre o companie mică românească și o multinațională. Pentru ea, compania românească este de neluat în calcul, pentru mine este un privilegiu. Îmi vin în minte acum motive pentru care este un privilegiu pentru mine. E minunat să știu că în mijlocul unei echipe mici putem gândi lucruri mărețe, este un mediu potrivit în care să vii înainte cu lucruri noi și pe care să le pui în practică, e plăcut să poți avea o relație strânsă cu toți colegii, pentru că nu sunt mulți dar avem aceleași principii după care ne ghidăm în activitatea noastră zi de zi. Sunt multe motive pentru care pentru mine este un privilegiu, pornind de la mentalitate și până la modul de organizare.
Tu cum vezi lucrurile? Ce este pentru tine un privilegiu pe care alți oameni l-ar desconsidera?
Îți mulțumesc pentru că ești aici, iar pe această cale, acum în pragul sărbătorilor de Paști, vreau să îți trimit un gând de pace, de bucurie și speranță!
Cu gânduri vesele,
Adina