Bun găsit vă spun, dintr-o dimineață clară și senină. După multe zile în care ne-am trezit și am petrecut dimineața în ceață, la propriu, astăzi am avut o surpriză plăcută să văd, de dimineață devreme, munții, într-un peisaj limpede ce mi-a bucurat privirile.

Mă gândeam de câte ori se întâmplă să fim în ceață, la figurat. Mintea noastră să bâjbâie și, astfel, activitățile noastre să fie făcute haotic, pentru că nu reușim să ne facem ordine în minte și să ne organizăm în așa fel încât munca noastră să ne bucure, pe noi și pe cei din jur, prin eficiență și rezultate.

Și văd cum se leagă gândurile mele de primul capitol al cărții lui Tracy, pe care o parcurgem împreună. Primul capitol, reprezentând prima soluție pentru a face din principiul ”Mănâncă broasca!” un mod de viață.

Pregătește-ți terenul!

Aceasta este soluția. Cu alte cuvinte, fă ordine, curățenie și organizează gândurile, prioritățile și obiectivele tale. ”Claritatea este cel mai important concept în productivitatea personală.”, scrie Tracy în debutul acestui capitol. Și ne recomandă șapte pași în această fază de pregătire a terenului:

Stabilește cu precizie ceea ce îți dorești.

Decide singur sau împreună cu șeful, cu echipa, cu familia, cu partenerul, în funcție de domeniul în care vrei să pregătești terenul pentru a obține rezultate mai bune.

Notează-ți hotărârile.

Scrie decizia ta cu privire la obiectivul ales, pentru ca acesta să capete o formă tangibilă. Pune hârtia sau poza sau altă formă fizică pe care ai dat-o obiectivului tău undeva unde să o poți vedea des, astfel încât să o ai mereu în minte. Îmi amintesc de o vizită pe care am făcut-o cu câțiva ani în urmă unei familii. Ne-au arătat pe frigiderul lor, prinsă cu magnet, o poză a unei case în mijlocul naturii. Ne-au spus că aceea era casa lor din viitor. Cu câteva săptămâni înainte de a scrie aceste rânduri, am aflat că s-au mutat în casa de pe frigider.

Stabilește un termen-limită pentru țelul pe care îl urmărești.

Asigură-te că ai un termen de început și de sfârșit real, altfel tendința va fi să tergiversezi lucrurile și să nu aduci la îndeplinire decât o parte din ce ți-ai propus.

Întocmește o listă cu toate lucrurile pe care crezi că va trebui să le faci pentru a-ți atinge țelul.

Dacă îți vin pe parcurs idei noi, scrie-le și pe acestea. Tracy compară această listă cu o pistă pe care să poți alerga. Îți oferă pașii înspre atingerea obiectivului și crește considerabil probabilitatea de a termina, așa cum ți-ai propus și la timp.

Organizează lista sub forma unui plan.

Organizează ideile de mai sus după priorități și succesiune. Împarte obiectivul în sarcini individuale și ceața se va risipi tot mai mult. Ce trebuie să faci prima dată? Care pas urmează altuia? Planul de acțiune te va ajuta să fii mult mai productiv și eficient decât un plan doar mental.

Pune-ți imediat planul în aplicare.

Tracy spune că pentru a obține orice formă de succes, execuția este crucială. Cuvintele de pe hârtie vor căpăta valoare doar când le vom transforma în acțiune, când le vom împlini. După ce ai planul de acțiune, începe să îl concretizezi.

Ia hotărârea să nu treacă nicio zi fără să faci ceva care să te aducă mai aproape de obiectivul principal.  

Când ai pornit, nu te mai opri. În fiecare zi alocă un anumit timp pe care să îl dedici scopului tău. Chiar dacă în legătură cu unele obiective se întâmplă să înaintezi încet, nu te opri. E nevoie să fim perseverenți pentru acest din urmă pas. Nicio zi irosită!

Astăzi ce ai făcut pentru a te apropia de obiectivul tău principal? – Este o întrebare bună pe care să ne-o punem la sfârșitul fiecărei zile, dar pentru ca răspunsul să fie mulțumitor, este nevoie ca de dimineață să pornim cu acest gând și să decidem cum ne vom apropia azi de ”casa de pe frigider”.

 

În încheiere, Tracy ne lasă o provocare, care pe scurt, sună așa:

Scrie pe o foaie de hârtie zece obiective pentru anul viitor. Dintre ele, alege-l pe acela care crezi că ar avea cel mai mare impact asupra vieții tale, dacă ar fi împlinit. Apoi acest obiectiv trece-l prin pașii de mai sus și rezultatele vor apărea, dacă în fiecare zi vei face câte puțin pentru a ajunge mai aproape de obiectiv.

 

Vă îndemn la ascultare și la punerea la încercare a acestui principiu. Vă veți mulțumi mai târziu. 😊

 

Până data viitoare, ceața să se risipească, așa vă doresc!