Stimate cititor,

Te-aș întreba, în acest moment, ce părere ai despre cartea lui Dale Carnegie pe care o studiem de 23 de săptămâni.

“Secretele succesului”

Am obținut întâi cheia pentru primul nivel al acestei impozante construcții: Succesul. Prima cheie ne-a descuiat taine fundamentale – ale comportării noastre în lume. Pentru că fi-vom ce vom fi, în primul rând, suntem oameni și toți plecăm de pe același pământ, chiar dacă fiecare ne îndreptăm viețuirea către sfere diferite.
Apoi, am primit cheia abilității de a ne face plăcuți – pentru ca trairea noastră să ne fie placută, avem nevoie de oameni în jur care să ne placă și care să ne facă bine și nu rău în zilele vieții noastre.
A treia cheie, cea pe care am predat-o saptamana trecută, are legatură cu moduri de a transmite/ transfera din gândirea noastră, ideile noastre, celor din jur. Adică, pe lângă faptul că trăim și trăim frumos, să avem și impact în jurul nostru.
A patra cheie, de la ultimul etaj al construcției Succesului, are legatură exact cu partea de sus a unui corp – cu capul: Cum să fii un lider adevărat.

Ei bine, lucrurile sunt din ce în ce mai grele. La etajul 4 e mai greu de ajuns decât la unul inferior. Ca și lider, responsabilitatea crește și trebuința de a ști și de a respecta secretele deschise cu celelalte chei, este mai mare, imperios necesară.
Deci, Cum să fii un lider adevărat? Cum să schimbi oamenii fără să îi ofensezi sau să le provoci resentimente?

Și de acum vom accesa lucruri care ne sunt deja cunoscute în mare sau în mic, din capitolele anterioare.

Urmatoarele capitole se referă fiecare la un punct din „fișa postului unui șef” și dezvăluie cum acesta se poate transforma, din șef, în lider.

Astăzi citim despre reproșuri și cum să le facem pentru a obține feedback pozitiv.
Îmi place foarte mult imaginea pe care o folosește autorul pentru a descrie acest lucru:

Un bărbier care are un client, pentru a-l bărbieri. Cred că cei care ați avut această experiență stiți cum, probabil, actul de a bărbieri = a da cu lama pe față, trebuie să fie unul neplacut, care lasă și urme neplăcute pe fața clientului.
De aceea, pentru a avea un client mulțumit și cu ten fin și curat, bărbierul folosește spuma de ras. Da, spuma de ras a fost inventată pentru a preveni efectele neplăcute ale înlaturării părului nedorit de pe față.

Dacă disecăm și comparăm cele doua acțiuni – a bărbieri și a face un reproș, sunt foarte asemănătoare.

Atunci când îi facem un repros cuiva, îl facem pentru a schimba acea persoană; în viziunea noastră, vrem să îl facem mai frumos, mai bun, mai apt. Așa-i că așa-i? Adică vrem să îi dăm cu lama pe piele.

Dar să nu uităm! S-a inventat spuma de ras. Adică ceva pufos, spumos, care să dea senzația de plăcut. Un lucru, însă, aș vrea să notez: spuma e reală, nu e doar un placebo. Așa să fie și cuvintele spumoase și plăcute pe care le aplicăm unei persoane înainte de a-i da cu reproșul: reale, izvorâte dintr-o inimă sinceră și neprefăcută. Doar asa vom înlătura (în foarte multe cazuri) efectul negativ al reproșului adus.

”E mereu mai ușor să ascultăm un lucru neplăcut după ce am primit o laudă pentru calitățile noastre sau pentru rezultatele pe care le avem”, este de părere Dale Carnegie.

Să încercăm, să probăm și dacă este bun sfatul, atunci să asimilăm purtarea între deprinderile noastre.

Aplicație:
Pentru o înțelegere mai clară și mai profundă, aș face o demonstrație; sau o poți face chiar tu acasă. Încearcă înlăturarea unei porțiuni de păr de pe mână cu o lamă de ras. Vezi ce rămane în urmă și cum se comportă în timp. Pe cealaltă mână, încearcă același lucru, cu spuma de ras aplicată întâi. Observă singur diferențele și amintește-ți-le data viitoare când ai de făcut un reproș.

O altă metodă este să te gândești cum îți place ție să primești reproșuri și să ai grijă că ce ție nu-ți place, altuia să nu-i faci.

Spor!