Am început săptămâna trecută a trece în articol „fișa postului unui șef” și recomandări despre cum poate acest șef să devină un lider.

Am vorbit despre reproșuri. Astăzi vom vorbi despre: Cum să critici fără să atragi resentimentele celorlalți.

De multe ori ne găsim în situația de a atrage atenția cuiva cu privire la o greșeală. Și acest lucru se întampla din ce în ce mai des o dată cu trecerea timpului, dezvoltarea rolului social/ profesional pe care îl avem: când devii părinte, când ești promovat ca team leader, când conduci o mână de oameni, când te afli în fața a 20 de copii, când ești responsabil de anumite rezultate.

Oamenii nu sunt perfecți; noi nu suntem perfecți. Dar tindem spre crestere și dezvoltare. Astfel, este benefic să ne atragem atenția unii altora asupra celor ce le putem face mai bine. Lucrurile sunt simplu de discutat, dar greu de înfăptuit; deseori oamenii sunt răniți în urma acestor atenționări, în urma criticilor despre activitatea/ ținuta/ prezența/ atitudinea/ aspectul lor.

Scopul nu este acela de a învata să nu mai criticăm/ atragem atenția, ci este acela de a nu îi lasa pe cei atenționați răniți.

Și o modalitate, recomandată de Dale Carnegie în acest capitol, de a atinge acest scop este de a atrage atenția indirect asupra comportamentului pe care îl dorim schimbat.

Capitolul oferă o varietate de exemple pe acest subiect și oferă o înțelegere mai clară a subiectului.

Un exemplu care îmi place este cel al lui Charles Schwab, magnat american în domeniul industriei oțelului:

Charles Schwab se afla într-una din oțelăriile sale când s-a întâlnit cu câțiva angajați care fumau. Chiar deasupra capului lor era un semn care spunea „Fumatul interzis”. El s-a îndreptat către bărbați , a dat fiecăruia dintre ei câte un trabuc și a spus: „Băieți, aș aprecia dacă ați fuma trabucurile astea afară.” Oamenii erau conștienți că el știa că ei încălcaseră o regulă și l-au admirat pentru că nu a spus nimic despre asta, că le-a oferit un mic cadou și i-a făcut să se simtă importanți.”

Ce aș fi facut eu în locul lui Schwab? Ce atitudine adopt atunci când semnalez o neregulă? Și nici măcar nu am propria mea oțelărie.

Este o vorbă care spune : „Follow your leader.” Cine este liderul tău? Pe urmele cui calci?Și – mai important: Cine calcă pe urmele tale?

Sergentul Harley Kaiser, catre un grup de ofițeri care încălcau regula frizurii:

„Domnilor, sunteți lideri. Veți fi eficienți în cea mai mare masură atunci când veți conduce prin puterea exemplului. Trebuie să fiți un exemplu de urmat pentru soldații voștri.”

Trebuie să fim un exemplu de urmat pentru angajații noștri.
Trebuie să fim un exemplu de urmat pentru elevii noștri.
Trebuie să fim un exemplu de urmat pentru copiii noștri.
Trebuie să fim un exemplu de urmat pentru cei cărora le oferim consiliere, mentorare, sfaturi, servicii.

Nu trebuie să fim lideri. Doar daca vrem ca cei care calcă pe urmele noastre să fie eficienți.

Numai bine!