Este o vorbă care spune ”Dacă nu muncești, nu greșești.” Deci, dacă vrei să nu greșești, nu face nimic.
Totuși, să nu faci nimic este ceva ce nu prea putem să ne dorim. Este bine și util să facem ceva pentru a ne câștiga traiul, este bine să facem ceva când vedem un copil îndreptându-se pe o cale greșită, este bine să dorim să facem bine celor din jur, chiar dacă uneori noi ne gândim la bine și iese rău.
De aceea, greșelile sunt inerente. Se întâmplă. Nimeni nu le poate scăpa. Nimeni nu scapă de ele. Chiar și cei experimentați.
Cu toate acestea, nu trebuie să devină aceasta o scuză pentru noi. Ideea este să le rărim și să le schimbăm, să nu le facem mereu pe aceleași.
Însă nu întotdeauna realizăm singuri o greșeală pe care am făcut-o. Și chiar dacă realizăm greșeala, cei din jur nu se pot abține să ne atragă atenția asupra ei – șeful, șoția, părinții, copiii, oamenii din tramvai etc.
Esențial este să învățm din greșeli, fie că le realizăm noi înșine sau ne ajută alții să le realizăm. Și cum poate cineva deveni mentor pentru altcineva, conducător, inspirator? Cineva care vede o greșeală a altcuiva și care, dintr-un motiv sau altul, îi atrage atenția asupra ei.
Un secret, o metodă diplomată și plină de dragoste, pentru a obține rezultate bune, este să vorbești mai întâi despre greșelile tale, atunci când vrei să vorbești despre ale altuia.
Atitudinea cu care atragem atenția să nu fie aceea de a scoate în evidenă perfecțiunea sau superioritatea noastră față de cel care a greșit. Dimpotrivă, să ne arătăm umili și adevărați, dacă așa vrem să fim. Să recunoaștem că și noi am greșit, să recunoaștem cât de mari au fost greșelile și să ne gândim dacă în prezent mai repetăm chiar acelelași greșeli asupra cărora le atragem atenția altora, poate.
Îți doresc cât mai puține greșeli făcute, cât mai multe iertate și cât mai puține să te afecteze.
