Suntem ceea ce facem în mod repetat. De aceea, măiestria nu este o artă, ci o deprindere.
Din citatul de mai sus, aparținând înțeleptului Aristotel, (sau citatul înțelept al lui Aristotel), înțeleg ca deprinderile mele determină măiestria sau banalitatea mea.
Sunt destul de importante atunci. Am învățat despre ele la școala. Am învățat ce sunt, cum pot să le dobândesc. Dar la momentul acela nimeni nu mi-a spus – sau nu am considerat ca fiind important – legătura lor cu destinul meu.
Întotdeauna m-am gândit la deprindere ca la spălatul pe dinți, spălatul pe mâini înainte de masă, făcutul curățeniei prin casa în timp ce vorbesc la telefon.
Tocmai o să fac un exercițiu: Să aflăm: La ce se gândesc oamenii când se gândesc la o deprindere. Sunt curioasă la ce te gândești CHIAR TU, când auzi acest cuvânt. Care este exemplul tău?
Ioana, colega mea prețioasă, crede că o deprindere pe care o putem avea sau nu, este: șofatul – ex. manevrele voluntare trebuie repetate până când devin deprinderi, adică să le faci automat în momentul în care este necesar să le faci. Mulțumim, Ioana, pentru contribuție!
De partea stângă a biroului meu, stă Alex, pentru care, o deprindere pe care și-a propus să o dobândească este verificarea ușii după ce o încuie. Este valabilă și pentru mine deprinderea aceasta, atât de bine însușită, încât de multe ori fac eforturi maxime pentru a îmi aminti dacă AM ÎNCUIAT ușa. Paradoxal: O deprindere însușită tocmai pentru a nu uita să fac acest lucru. Cred că asta înseamnă că mă îndoiesc de deprinderile mele, nu am încredere în ele. Pe de altă parte, de câte ori am această groaznică dilemă, cu încuiatul ușii, mă gândesc: Sigur am încuiat-o, pentru că de fiecare dată verific, chiar dacă nu îmi amintesc! Mulțumesc și ție, Alex!
Adevărul este că deprinderile sunt “factori activi în viața noastră”. Și nu doar în lucrurile mărunte ale vieții noastre, ci chiar în privința destinului spre care ne duce caracterul nostru. Ele ne ajută sau ne încurcă. Și, mai presus de toate, ne exprimă în mod constant caracterul, eficacitatea sau ineficacitatea.
Deprinderile au învăț – în acest fel devin deprinderi; dar și dezvăț, în cazul în care am format o deprindere care nu mă face eficient și nici nu mă duce mai aproape de caracterul frumos pe care îmi doresc sa îl am.
Nici nu știu care este mai greu: învățul sau dezvățul?
Se spune că pentru a deveni deprindere, un comportament/ o acțiune trebuie repetată timp de 28 – 30 de zile. (Numărul zilelor diferă de la sursă la sursă, important este că este o perioadă limitată de timp, în care trebuie să depui eforturi pentru a săvârși acea acțiune sau pentru a adopta acel comoprtament, dupa care totul va deveni “mecanism.”
Poate că dezvățul durează mai mult, de aceea cred că, înainte de a ne decide să ne formăm o deprindere, ar trebui să îi analizăm bine consecințele. De asemenea, nu toate deprinderile pe care le avem ne-am propus noi să le facem parte din viața noastră. De aceea cred că este bine să fim atenți și, din când în când, să ne urmărim: este ceva din ceea ce fac în mod obișnuit/ din deprinderile mele o piedică pentru dezvoltarea mea? Pentru creșterea eficienței mele?
Covey ne dă o rețetă pentru crearea unei deprinderi. Spune că avem nevoie de:
- cunoștință: ce-i de făcut și de ce?
- abilitate: cum se face ce este de făcut.
- dorință: impusul de a face.
Deprinderile care ne vor ajuta să creștem și să ne dezvoltăm, din punctul de vedere al eficienței (al succesului, dacă vrei), au legătură și se pot dezvolta doar în prezența acestora trei: cunoștința, abilitate și dorința. Cred că este nevoie și de perseverență, pe lângă acestea trei și poate că și alte ingrediente.
Covey vorbește despre dobândirea celor 7 deprinderi care ne vor ajuta să devenim eficienți, astfel încât să existe o creștere, să fie un proces natural, despre importanța căruia am scris în articolele anterioare.
Le-a gândit după modelul dezvoltării fizice și mentale, în raporturi de dependență – independența.
Astfel, primele trei deprinderi pe care le vom dezvolta au scopul de a ne face sa avansăm, de la persoane dependente, la persoane independente.
Următoarele trei ne vor duce la un nivel și mai avansat: de la independență la interdependență.
Și există o deprindere care se va forma de la început până la sfârșit, care înconjoară această piramida a deprinderilor lui Covey, despre care vom afla la timpul potrivit.
Însușirea acestor deprinderi, se pare, ne va face eficienți. Prefer acest cuvânt termenului de succes.
Eficacitatea, în perspectiva lui Covey, rezultă dintr-un echilibru: echilibru între producția de rezultate și capacitatea de producție, abilitatea sau resursa care aduce rezultatele.
Ne apropiem tot mai mult de numirea și descrierea principiilor. Cred, însă, că este important să înțelegem aceste aspecte introductive, pentru a ne forma un mod de gândire referitoare la aceste deprinderi și să fim gata să ne dorim să ni le formăm, odată ce am cunoscut necesitatea lor și am aflat cum anume putem dobândi eficiența.
La recitire plăcută și zile de toamnă în culori!
