Bun găsit!
După mult timp în care nu am scris, am revenit.
Am revenit la lecturi din domeniul dezvoltării personale, iar scopul meu este să fiu de ajutor celor care au interes pentru astfel de lecturi, dar din diferite motive, nu găsesc timpul necesar pentru ele.
Pot spune astfel: pun timpul meu în slujba voastră, citind și rezumând lecturile, astfel încât veți putea avea acces la anumite informații investind mai puțin timp. Bineînțeles că nu se compară cu lectura voastră proprie, dar este un început, poate deschidem apetitul. 😊
Cartea cu care am ales să încep poartă titlul ”Începe cu ce nu-ți place!” (aici regăsești toate articolele din această carte) și a fost scrisă de Brian Tracy, unul dintre cei mai renumiți autori de studii din domeniul dezvoltării personale din State Unite ale Americii.
Acest om a devenit un om influent și de succes, nu datorită vreunei moșteniri de familie sau datorită educației alese, ci datorită experiențelor sale și a ceva din interiorul lui, pe care el îl socotește ca fiind ”mintea iscoditoare”.
În capitolul introductiv trasează în linii mari viața sa și dezvăluie un lucru pe care l-a folosit în avantajul său: experiența altora.
M-a surprins puțin această dezvăluire: pe când era doar un agent de vânzări din ușă în ușă care supraviețuia de pe o zi pe alta, și-a pus o întrebare: ”Ce anume fac cei care se descurcă mai bine și foarte bine de pe urma acestei meserii?” Nu a așteptat să-i vină răspunsul din neant, ci a început să întrebe și da, a primit răspunsuri. Sincere, care l-au ajutat. Mărturisește: ”După ce am făcut așa cum mă sfătuiseră ei, vânzările mele au crescut.”
Nu a avut un orgoliu care să îl împiedice să recunoască starea în care era sau care să îl împiedice să întrebe pe cei foarte buni în această meserie. Iar faptul că precizează că nu ideile lui l-au ajutat în primă fază, ci faptul că a făcut și el ce făceau cei care aveau succes, îmi apare ca o dovadă de smerenie pe care o întâlnim mai rar.
Și atitudinea celor chestionați mi se pare de lăudat. Nu s-au temut că agentul Tracy îi va depăși în vânzări sau în succes, ci au dat mai departe cheile succesului lor. O lecție minunată, pentru fiecare dintre noi, în orice domeniu al vieții: Dă mai departe din ce ai, din ce știi, din ce ai aflat, din ce ai experimentat. Cu sinceritate și bucurie. Descopăr în mine felurite gânduri ca răspuns la o astfel de situație: ”Cum am muncit eu ca să aflu, să muncească și X.”; ”Să afle singur ce merge pentru el”; ”Sunt ideile mele, mă voi folosi eu de ele” și alte atitudini egoiste. Deci, da, iau ca o primă lecție de la fostul agent Tracy, lecția smereniei și a altruismului.
Revenind puțin la cartea de față, în ansamblu, s-a dorit a fi un ghid pentru ”a pune capăt amânărilor și a realiza mai mult într-un timp mai scurt.”
Combaterea procrastinării – pam-pam!
Am luat prima dată contact cu acest cuvânt (procrastinare) pe la vârsta de 16-17 ani și eh, oare de câte ori l-am experimentat în viața mea?!
Tracy promite, în partea introductivă, că este o lectură ”scurtă și la obiect”, fără a intra prea mult în aspecte și explicații psihologice, emoționale, tocmai pentru a face economie de timp.
De abia aștept să trec și la următoarele capitole și dacă și tu ai o problemă cu amânarea și tergiversarea, te invit să învățăm împreună soluții practice.
Până atunci, feedback-ul este bine venit! 😊
Cu mulțumiri pentru timpul acordat,
Eliza