Am observat, din cele câteva pagini citite până în acest moment din „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace”, ca S.R. Covey pune ca fundament al succesului în relații, în afaceri, în viață niște lucruri trainice, dar și greu de construit și, mai ales, de desavârșit: caracter, principii, paradigme de gândire.
Unele din principiile despre care scrie în acest prim capitol sunt cele legate de procesualitate, în crestere și dezvoltare.
Foarte naturale în procesele de dezvoltare fizică, foarte vizibile, aceste principii sunt invizibile, dar perceptibile, în ceea ce priveste dezvoltarea psihică, de exemplu. Este însa și ea foarte naturală, chiar dacă mulți nu o înțeleg și, spre exemplu, așteaptă de la un copil cu vârsta de 7 ani să gândească/ să se comporte ca și unul de 15 ani.
Acest subcapitol m-a făcut să înțeleg că în orice fenomen, relație, drum există acest principiu al procesualității. O relație, ca sa se construiască în mod corect și ca să aibă o finalitate (stadiul de maturitate, de dezvoltare completă) sănătos și trainic, trebuie să urmeze anumite faze, să parcurgă anumite etape. O casă, pentru a fi terminată și locuibilă, trebuie să fie începută din temelii și etajele trebuie construite unul dupa celălalt. O anumită formă de educație – liceul, de exemplu, poate avea loc doar dacă înaintea lui, o persoană a urmat 8 clase, an dupa an. Este natural ca toate lucrurile să se întâmple gradual, printr-un proces. La fel și caracterul, la fel și succesul.
Covey pune în opoziție acest mod de gândire, pe care am încercat să îl descriu mai sus, cu paradigma pe care el o numește a „personalității” – adică acele încercări de a deveni un om de succes, eficient, prin tehnici și metode care nu țin seama de niveluri de dezvoltare și de naturalitatea procesualității.
De aceea este considerată importantă urmarea unor pași, „dinauntru spre afară”, depunerea de efort pentru a face ca anumite comportamente să izvorască în mod natural din mine, și nu încercări de a adopta aceste comportamente, fără să am nicio temelie pentru ele. Pentru că la cea mai mică suflare de vânt sau greutate deasupra lor, se vor prăbuși.
Cred că este o lecție destul de importantă și foarte greu de însușit. De aceea, nu voi mai alătura înca una ei.
Cred că e bine de meditat cum am ajuns fiecare acolo unde suntem, din mai multe puncte de vedere. Am ajuns pe sărite, folosind tehnici și metode „moderne”, sugerate de autori și mai moderni sau suntem, chiar dacă ceva mai jos, pe scara solidă a construirii unei personalități și a unui caracter frumoase și de încredere – atât pentru noi, cât și pentru ceilalti?
Viața va dovedi aceste raspunsuri, chiar dacă noi nu îi vom cere asta. De aceea, ne îndemn la naturalețe, la legea firii și la înțelepciune în utilizarea „proptelelor” pe care le-am putea folosi pentru a ajunge mai în vârful societatii.
Te salut cu drag!
