Ai auzit de dușurile “scoțiene”? Alternative, adică. Rece, cald, rece, cald… Îmbunătățesc circulația sângelui și te “călesc”, ceea ce înseamnă că te fac mai puternic.
În articolul anterior Carnegie ne încuraja să eliminăm ceva inutil, cu consecințe negative de multe ori din stilul nostru de viață și din felul nostru de a fi. Da, îți amintești bine. Era vorba despre critică.
În acest capitol, mergând pe principiul “Dacă vrei să elimini ceva negativ, nu lăsa un loc gol, pentru că se va întoarce; ci umple locul ramas gol cu ceva pozitiv, bun, constructiv.”, Carnegie ne vorbește despre apreciere, pe care o numește “Marele secret al relațiilor interumane.”
Ideea la care mă refer este să înlocuim critica inutilă cu aprecierea.
Este o chestiune de conștientizare, obiectiv și perseverența în a-l trăi.
Cum devenim conștienți că aprecierea este o soluție? Un mijloc frumos și usor de a avea relații sănătoase sau pentru a primi tot ce-i mai bun din oameni?
John Dewey vorbea despre dorințele oamenilor și scotea în evidență o dorință: “dorința de a fi important”. Toți ne dorim acest lucru și de fiecare dată când ni se recunosc meritele, când ni se mulțumește pentru ceva sau se observă diferența pe care o facem, ne simțim bine și tendința este de a persevera în lucrul pentru care am fost recunoscuți. Actorul Alfred Lunt mărturisea:
“De nimic nu am mai mare nevoie decât de alimentarea stimei de sine.”
Mai mult sau mai puțin conștient, toți căutăm împlinirea acestei dorințe. Nu toți la fel, ce-i drept. Dale Carnegie spune:
“Dacă îmi spui cum îți obții sentimentul importanței de sine, îți voi spune ce fel de om ești. Acest aspect îți determină caracterul. E trăsătura ta cea mai semnificativă.”
Încă un lucru pe care trebuie să îl știm atunci când decidem să fim oameni care apreciază este că aprecierea nu înseamnă lingușire. Din prea mult zel, să nu pierdem esența.
Cum le deosebim pe cele două? Dale Carnegie spune că singura diferență între ele este că aprecierea este sinceră, iar lingușirea nu.
Regele George al V-lea a avut un set de cinci maxime afișate pe pereții cabinetului său din Palatul Buckingam. Una dintre ele afirma:
“Învață-mă să nu ofer și să primesc laude ieftine.”
Dacă îmi doresc ca stima de sine a cuiva să fie hrănită, trebuie să știu că e nevoie de sinceritate și ca aprecierea mea să fie fondată.
Pe de altă parte, îmi amintesc de o situație în care mi-am reținut cuvintele de laudă la adresa cuiva, gândind: “Nu vreau să îi mai alimentez stima de sine”, pentru că oricum era prea mare, iar motivul laudei nu îmi parea unul extraordinar, pentru a considera lauda una fondată, cel puțin din punctul meu de vedere. Dale Carnegie spune:
“Lingușirea înseamnă să îi spui celeilalte persoane exact ceea ce crede ea însăși despre ea.”
În acelasi context, poate ai auzit și tu sfatul care spune “Nu te teme de dușmanii care te atacă. Teme-te de prietenii care te lingușesc.” Sunt momente în care nu este bine să fim încurajați la a persevera într-o chestiune.
Sper că am reușit în câteva rânduri să aduc lumina reflectorului asupra necesității de a aprecia, într-un mod sincer și ziditor pentru personalitatea celor cu care intrăm în contact.
Urmatorul pas este o alegere. Aleg să fac din apreciere un mod de viață sau nu? Îmi stabilesc această țintă și mă las ghidat în cuvintele și purtarea mea de ea?
Ieri am citit ceva ce mi-a rămas în minte, cuvinte ale lui Ion Rațiu:
“Fă ceva pozitiv! Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi!”
Aceste cuvinte vin în sprijinul gândului meu de mai sus. Să ne deprindem să apreciem. Întâi eu, pentru că sunt singura persoană pe care pot să o schimb, dar prin schimbarea mea pot influența o schimbare în vecinul meu sau în mediul meu.
“Încearcă să lași în urma ta mici scântei de recunoștință. Vei fi surprins de felul în care acestea vor aprinde mici flăcari ale prieteniei ce te vor călăuzi.” Dale Carnegie
Care este tendința? Dale Carnegie întreabă și raspunde tot el: “Ce fac oamenii obișnuiți? Dacă nu le place un lucru, ei se răstesc la subordonați; dacă le place, nu spun nimic.” Mă gândesc de câte ori îmi plac anumite lucruri sau poate chiar le apreciez în sinea mea la persoane din jur, dar nu le spun. Poate ține și de cultură, deși nu vreau să caut scuze. Ține de mine să verbalizez aprecierea pe care o simt înauntrul meu. Ține de mine să îi spun unei persoane că face o diferență și că aceasta se vede. De aceea Dumnezeu ne-a înzestrat cu gândire, cu simțire, dar și cu limbaj. Să putem exterioriza ceea ce gândim / simțim.
Poate și noi gândim de multe ori în asentimentul stihului care spune:
“Odată am făcut ceva rău și mi s-a amintit mereu/ De două ori am făcut bine, dar nimeni nu a spus nimic.”
Ni s-a întamplat și nouă, sunt convinsă. Pentru că nu suntem înconjurați de doctori în psihologie sau în științe comportamentale. Nici părinții noștri, nici măcar educatorii, profesorii sau șefii noștri nu sunt perfecți. Dar zic: “Ce mie nu-mi place, altuia să nu-i fac.”
“În relațiile interpersonale ar trebui să nu uităm niciodată că asociații noștri sunt ființe umane dornice de apreciere. E o monedă de schimb social pe care toată lumea o acceptă cu bucurie.” Dale Carnegie
Mă provoc și te provoc. Gândește-te la aceste lucruri și fă un experiment. Amintește-ți situații în care ai oferit critica sau apreciere și fă o analiză a rezultatelor pe care le-ai obținut. Apoi alege.
Dale Carnegie a găsit urmatoarele cuvinte și le-a decupat, apoi le-a lipit pe oglinda lui din baie:
“Voi merge pe acest drum o singură dată. Prin urmare, orice faptă bună pe care o pot face și orice bunătate pe care o pot manifesta față de altă ființă umană trebuie să o fac acum. Nu trebuie să amân sau să neglijez acest lucru, pentru că nu voi mai trece din nou pe acest drum.”
Te incurajez să îti promovezi succesele și să încurajezi pe ceilalți cititori cu rezultatele obținute în urma experiențelor în care ai apreciat. Exemple concrete, din trecut sau din prezent.
Îți mulțumesc și îți doresc spor la apreciat!
