Vă salut, dragi cititori!

Dacă e vineri, atunci această zi vine la pachet cu un nou articol! 🙂

Câți dintre noi am auzit replici de genul “E prea târziu să facă o schimbare”, “Nu sunt făcut pentru lucrul acesta” sau “Sunt făcut să fiu nefericit”? Eu am auzit de foarte multe ori și din păcate societatea modernă promovează acest aspect. Din fericire, cercetările în neuroștiință ne demonstrează ceva diferit. Spre exemplu, un studiu făcut pe maimuțe a demonstrat că și-au dezvoltat foarte mult abilitatea de a-și procura hrana din spații foarte înguste într-un timp foarte scurt. Spațiile se îngustau treptat însă chiar și așa, s-au adaptat. La finalul experimentului au fost scanate creierele maimuțelor și s-a constatat că fiecare și-a mărit zona creierului necesară îndeplinirii acestei sarcini.

Chiar dacă nu suntem maimuțe, lucrurile se întâmplă la fel și în cazul oamenilor. Potențialul nostru de dezvoltare este mare. Trebuie doar să înțelegem că nu suntem doar ceea ce ne dictează genele noastre. Neuroplasticitatea este acum în centrul atenției cercetătorilor. Creierul este maleabil și prin urmare se poate schimba de-a lungul întregii vieți.

Un alt experiment interesant a mai fost realizat pe taximetriști. Creierul unui taximetrist are un hipocamp semnificativ mai mare decât al unei persoane medii, hipocampul fiind zona din creier destinată memoriei spațiale.

Ce ți-a dictat inima să faci la un moment dat și ai fost descurajat/ă spunând că nu te-ai născut să faci acel lucru? Eu spre exemplu, nu am crezut ca voi schia vreodată pentru că nu sunt făcută pentru așa ceva…….până când am încercat….și am reușit.

Poate visați la o meserie, la un job care să vă împlinească și să vă aducă fericire. Faceți primul pas. Poate este mai greu la început, însă pentru bucuria de la final, merită tot efortul.

Până data viitoare, gândurile de pace și bucurie să fie în inimile tuturor!