Daniel Goleman ne spune în cartea sa Ce înseamnă să fii un lider bun ca există mai multe tipuri de leadership, fiecare cu caracteristicile sale și fiecare tip influențează performanța și rezultatele organizației într-o manieră diferită.
Goleman ne prezintă un studiu realizat de firma de consultanță Hay/McBer. La studiu au participat 3.871 de directori executivi, care au fost aleși aleatoriu dintr-o bază de date de aproximativ 20.000 de directori din toată lumea. Acest studiu evidențiază că există șase tipuri diferite de leadership care izvorăsc din componente diferite ale inteligenței emoționale. Studiul ne arată că liderii care au cele mai bune rezultate sunt cei care aplică mai multe stiluri de leadership sau chiar pe toate într-o săptămână de lucru, folosind în funcție de situația întâlnită un anumit stil sau o combinație de mai multe stiluri.
Care sunt cele șase tipuri de stiluri de leadership? Tu câte cunoști? Voi prezenta câteva trăsături ale fiecărui stil de leadership, astfel să poți identifica în cadrul organizației în care activezi care sunt stilurile folosite de liderul tău sau să îți identifici propriul stil. Aceste aspecte prezentate pot fi studiate în cartea Daniel Goleman – Ce înseamnă să fii un lider bun.
Leadershipul autoritar maximizează implicarea angajaților în atingerea rezultatelor și în aplicarea strategiei. Standardele pentru atingerea succesului sunt înțelese de toți la fel și recompensele. Oamenii au libertatea de a inova, experimenta și își pot asuma riscuri calculate. Este în mod deosebit potrivit unei afaceri aflate într-un moment dificil. Acest stil poate să nu aducă rezultate bune când se transformă într-o tiranie, deoarece managerul nu știe să folosească acest stil în anumite limite.
Liderii sfătuitori trasează sarcini provocatoare și excelează în delegarea de sarcini, cu toate că rezultatele nu apar imediat. Ei acceptă eșecul pe termen scurt în vederea învățării pe termen lung. Este cel mai puțin întâlnit, conform studiilor realizate. Acest stil presupune îndrumarea oamenilor, ascultarea lor, așa că este nevoie de angajați care să nu fie reticenți la sfaturi și informații și de lideri care să aibă expertiză în îndrumarea angajaților, astfel el nu duce la ceva pozitiv.
Liderul sociabil oferă foarte multe feedbackuri pozitive, astfel că oamenii simt că munca lor este recunoscută și recompensată. Un astfel de lider este maestru în construirea sentimentului de apartenență, ei construiesc relații cu oamenii cu care lucrează. Un lider sociabil are grijă de emoțiile și sentimentele angajaților și vorbește deschis despre persoana sa. Atunci când oamenii au nevoie de directive clare, acest stil îi poate lăsa în derivă.
Liderii democratici permit oamenilor să își exprime ideile, părerile, le stimulează flexibilitatea și responsabilitatea. Ei consideră că în felul acesta câștigă încrederea, respectul și loialitatea oamenilor. Acest stil poate genera idei inovatoare în urma sedințelor și întâlnirilor dese pe care acești lideri le organizează, însă dacă sunt prea dese astfel de întâlniri, se alocă prea mult timp și se amână anumite decizii în speranța că la o următoare discuție poate să apară o idee și mai bună, iar oamenii ajung să se simtă indeciși și lipsiți de lider.
Liderul competitiv este permanent preocupat să facă lucrurile mai bine, mai repede și cere același lucru de la cei din jurul său. El traseaza standarde înalte oamenilor, standarde pe care el le atinge. Oamenii care nu fac față sunt rapid înlocuiți cu alții capabili. Oamenii se pot simți demoralizați deoarece pot avea impresia că standardele cerute sunt prea înalte și nu le pot atinge, de aceea este nevoie de moderație în folosirea lui.
Liderul coercitiv oferă o flexibilitate redusă și ia decizii extreme. Oamenii simt când au un astfel de lider că nu sunt respectați, simt că nu își pot exprima părerile, iar moralul lor este afectat. Acest tip de leadership dă rezultate bune dacă este folosit pe o perioadă scurtă de timp în situații de criză, dar să fie combinat și cu alte stiluri de leadership.
Așadar, multe studii tratează acest subiect și au arătat că liderii care stăpânesc patru sau mai multe stiluri, în special stilul autoritar, democratic, sociabil și sfătuitor au parte de un climat de lucru mai bun și rezultate mai bune. Cei mai eficienți lideri trec de la un stil la altul cu ușurință în funcție de nevoia identificată.