,,Nu îmi ajunge timpul!” Cred că fiecare dintre noi am spus și am auzit această afirmație de-a lungul existenței noastre. Sunt momente în care simțim că nu putem face tot ce ne propunem. Ei bine, Jason Fried și David Heinemeier Hansson ne spun în cartea scrisă de ei, Rework, că dacă ne dorim ceva suficient de mult ne facem timp pentru acel lucru indiferent de orice alte obligații avem.
Ei ne spun că noi suntem singurii răspunzători pentru visurile noastre, iar dacă așteptăm acel moment perfect ca să le îndeplinim el nu apare niciodată. Noi ne gândim tot timpul că suntem prea tineri, prea bătrâni, prea săraci, prea bogați, prea…prea…prea. Napoleon Hill spunea Nu aștepta. Dacă aștepți, niciodată nu va fi timpul potrivit. Astfel că ajungem să nu ne mai putem împlini visurile dacă nu facem ceva concret acum și nu mâine/anul viitor/peste ani….
De noi depinde cum ne gestionăm timpul. Poate ai un proiect personal la care te gândești dar nu găsești timp să te ocupi de el. Cum ar fi ca atunci când ajungi de la serviciu, în loc să butonezi TV-ul sau să stai cu telefonul în mână cu orele, să te ocupi de visul tău. Ai putea alege să te pui cu o oră mai târziu la somn sau să te trezești cu o ora mai devreme, acel timp câștigat zilnic sau poate la câteva zile poți să îl dedici proiectului personal. Este o modalitate bună de a vedea dacă este un proiect care merită și doar apoi ai putea decide să renunți la un job. Uneori, atunci când avem o idee de proiect personal, alegeam să renunțăm la job și să ne focusăm pe acel proiect, deoarece spunem că nu avem timp, iar apoi conștientizăm că poate a fost o idee proastă să renunțăm la job. Avem timp pentru mai multe lucruri, doar de noi depinde cum ne gestionăm activitățile zilnice.
Ei ne spun că ceea ce contează este ceea ce facem, nu ceea ce gândim, spunem sau planificăm. Uneori noi avem impresia că avem o idee genială însă dacă nu facem ceva concret, rămâne la stadiul de idee, iar toți avem idei. Cu ce te-ai diferenția de ceilalți dacă nu îți pui ideea în aplicare? Crezi că faptul că te scuzi că nu ai avut timp să te ocupi este o scuză bună? Îți aduce vreun beneficiu? Așa că nu mai amâna! William Shakespeare spunea Nu lăsa să treacă timpul, amânările au finaluri periculoase.
Uneori încercăm să amânăm lucrurile deoarece, ne gândim că nu avem resursele necesare, însă ei ne spun că atâta timp cât suntem creativi vom vedea cât de multe putem realiza chiar și cu resurse limitate. Să nu ne mai plângem și să vedem ce putem face cu ceea ce avem, deoarece ceea ce avem în prezent ar putea fi mai mult decât ar fi nevoie. Este suficient să ne gândim la oamenii care trăiesc în condiții dificile și care își fac din ceea ce au obiectele de care au nevoie. Constrângerile pot fi cele care ne pot duce spre succes, depinde de noi cum ne raportăm la ele. Timpul oportun să ne împlinim dorințele este chiar cel prezent. Nu uita ce ne spune John F Kennedy: Trebuie să utilizezi timpul ca pe o unealtă, nu ca pe o cârjă!
Așadar, de noi depinde cum ne gestionăm timpul! Tu cum alegi să îți gestionezi timpul? Ce ai făcut astăzi pentru visul tău? Întotdeauna este timpul potrivit pentru a face ceea ce este potrivit spunea Martin Luther King.