Uneori de-a lungul vieții trecem prin unele evenimente foarte neplăcute, unele ne modifică profund cursul vieții. Tu ai avut vreodată parte de un astfel de eveniment? Cum i-ai făcut față? Ce ai învățat? Ce ai face dacă ai putea să dai timpul înapoi?
În cartea Avantajul rezilienței, Prof Dr. Al Siebert ne vorbește despre cum persoanele reziliente reușesc să treacă cu bine peste evenimentele traumatizante și chiar ajung să considere că acele evenimente i-au ajutat să ajungă undeva unde nu ar fi ajuns probabil fără acea traumă prin care au trecut.
Supraviețuitorii unor traume extreme nu mai sunt niciodată la fel, viața lor se împarte între înainte și după acel eveniment, iar modul în care va evolua viața lor de după depinde de nivelul lor de reziliență. Un spirit rezilient poate învinge orice fel de traumă și poate avea realizări pe care nimeni nu le putea prezice.
El povestește despre trauma unui tânăr Skip Wilkins un atlet apreciat care și-a rupt gâtul făcând ski nautic. Era licean, iar multe facultăți își doreau să fie studentul lor. Întreaga lui carieră era compromisă, viața lui s-a schimbat total. A fost nevoie de luni pentru a-și recăpăta controlul mușchilor din partea superioară a corpului. Chiar dacă se deplasa cu un scaun cu rotile, el a luptat mult și și-a păstrat optimismul chiar dacă la început a fost o perioadă mai dificilă în care se întreba adesea: De ce eu? A început un program riguros pentru cariera atletică la care visa. A batut 12 recorduri naționale pentru persoanele în scaun cu rotile la aruncarea cu greutăți, la disc, la precizie și la suliță. A câștigat campionatul de tenis de masă pentru persoanele în scaun cu rotile și a devenit de 10 ori campion național al SUA la această competiție. În 1980 a fost ales atletul anului pentru sporturi în scaunul cu rotile. El spune că ar fi preferat să nu se fi rănit, dar dacă cineva i-ar spune ca i-ar putea reda sănătatea, nu ar fi de acord să o aibă dacă asta i-ar lua și experiențele prin care a trecut, deoarece sunt prea bogate și minunate ca să poată renunța la ele.
Prof Dr. Al Siebert ne spune că avem capacitatea de a extrage semnificație și valoare din experiențele oribile, iar amintirile dureroase pot fi neutralizate dacă căutăm aspectele pozitive. Este important să ne căutăm liniștea interioară deoarece asta poate adăuga profunzime compasiunii, înțelegerii și înțelepciunii noastre.
O traumă poate deschide un drum spre o nouă viață plină de împliniri, depinde de fiecare dintre noi cum alegem să ne raportăm la un astfel de eveniment. Viața ne oferă lecții și șansa spre tărâmuri la care nu ne gândeam că am putea ajunge. Să lăsăm rănile să se vindece și să descoperim care este noua viață care este pe cale să înceapă.